Hristos a înviat!
Nu, nu e un text ce conţine urări specifice sărbătorilor tocmai trecute, nici o descriere a acestora împreună cu diferitele obiceiuri ci un exerciţiu de imaginaţie.

Paştele celebrează, după cum bine ştim, actul de sacrificiu al uneia dintre cele mai influente persoane din istoria omenirii, Iisus Hristos, ale cărui învăţături întârite de martiraj au dat naştere religiei creştine. Cred însă că anumite valori ale acestei religii sunt promovate într-o formă greşită, altele sunt greşite în esenţă, situaţie ce conferă creştinismului statutul unei filosofii învechite şi depăşite. Din acest motiv cred că este nevoie de soluţii noi, soluţii pe care încercăm să le găsim şi să le prezentăm prin persoana unui Iisus modern, plăsmuire a imaginaţiei noastre. Cu alte cuvinte, încercăm să stabilim care trebuie să fie natura mesajului unui Iisus modern pentru a avea un impact apropiat ca intensitate de cel al predecesorului său.

Prima condiţie pentru realizarea acestui demers, una esenţială, este aceea de a analiza universul christianic şi de a determina coordonatele succesului său. Pentru a face acest lucru trebuie mai întâi să ne îndreptăm atenţia asupra credinciosului, încercând să facem un portret robot al individului ce a îmbrăţişat noul mesaj. Acesta era locuitor al Palestinei, teritoriu aflat sub ocupaţie străină, supus deci presiunii stăpânilor alogeni, prigonit şi exploatat de aceştia, adus astfel într-o situaţie chinuitoare atât fizic cât şi mental. Apariţia unui profet care predică dragostea necondiţionată, egalitatea între oameni, iertarea păcatelor ca paşi spre un loc în regatul lui Dumnezeu, a atras cu siguranţă atenţia celor care aşteptau cu atâta ardoare venirea lui Mesia anunţat în Tanach (biblia iudaică). Acesta este izbăvitorul, cel care va elibera poporul lui Israel din robie conducându-l spre glorie. E uşor de înţeles cum a fost Iisus adoptat ca salvator, părinte spiritual, luând naştere creştinismul, copilul nedorit al iudaismului. Aceste idei împreună cu promisiunea a vieţii veşnice, a răsplatei pentru dificultăţile îndurate în timpul vieţii, a unui Dumnezeu protector etc. au fost şi cele care au determinat răspândirea fulminantă a creştinismului într-o mare parte a lumii.

Trebuie făcută însă o distincţie - surprinsă foarte bine de vorbele lui Mahatma Gandhi: "I like your Christ, I do not like your Christians. Your Christians are so unlike your Christ." - între învăţăturile lui Iisus şi creştinism care conţine şi o bogată moştenire iudaică, manifestată şi prin existenţa vechiului testament, şi care are o natură „defectă”. Această natură se manifestă în sistemul său de educaţie bazat pe negaţie, coerciţie şi soluţii simpliste, superficiale. Există numeroase exemple în Biblie care corespund primelor două epitete iar unul dintre cele mai cunoscute este reprezentat de cele zece porunci. Opt dintre acestea sunt formulate în mod negativ „Să nu...” şi reprezintă nişte interdicţii. Psihologia modernă ne spune că, atunci când negăm un lucru, trebuie mai întâi să ne gândim la el iar negarea sa permanentă păstrează atenţia asupra lui în detrimentul opusului său de natură pozitivă. Pedagogia, pe de altă parte, subliniază efectul redus al învăţăturilor oferite într-un mod agresiv şi coercitiv, în forma poruncii, pentru că provoacă o reacţie de respingere. Rezultă un mesaj ce poate fi acceptat doar de cei „săraci cu duhul” atât de preţuiţi în Biblie: „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor” - una dintre cele nouă fericiri rostite de Iisus şi totodată un caz în care cred că învăţăturile lui Iisus au fost modificate de Biserică - şi care ne aduce la cea de-a treia trăsătură menţionată anterior, soluţia simplistă. Trocul reprezentat de credinţă şi supunere contra protecţie divină şi un loc în rai este un astfel de exemplu. Privează omul de orice efort şi responsabilitate în privinţa înţelegerii şi îmbunătăţirii propriei vieţi. Cel mai celebru exemplu al practici de care vorbim este sacrificiul lui Iisus pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Intenţia de a provoca un sentiment de recunoştinţă şi obligaţie în conştiinţa oamenilor eşuează parţial pentru că intensitatea sentimentului depinde de conexiunea dintre cel ce face sacrificiul şi beneficiarii săi iar această conexiune este scade odată cu creşterea distanţei ce îi desparte în timp şi spaţiu. În plus, promovează încă o dată ideea unei căi uşoare spre mântuire, descurajând efortul individual spre evoluţie personală. Toate acestea fac din creştinism o ideologie învechită şi depăşită, menită să dispară în forma ei actuală. Învăţăturile lui Iisus rămân însă în mare parte valabile cu menţiunea că trebuie completate.

După ce am identificat motivele răspândirii mesajului mesianic, trecem acum la identificarea ideilor faţă de care se arată receptivă societatea actuală. Spre deosebire de omul mileniilor trecute, omul actual suferă tot mai mult de probleme emoţionale. O primă cauză este golul lăsat de dispariţia credinţei care nu este înlocuită cu alt sistem de convingeri. Deziluzionaţi de o religie ce nu pare să fie de ajutor, ce nu ştie să ofere soluţii pentru problemele lor, ei devin afectaţi de lipsa unor repere ce provoacă un sentiment de confuzie şi iritare care le influenţează toate aspectele vieţii. O altă cauză este sentimentul tot mai pregnant de izolare care îl afectează pe omul societăţii supertehnologizate, sentiment datorat unei crize acute de comunicare. Chiar şi acolo unde religia este încă prezentă, timiditatea îi împinge pe mulţi să se ascundă în spatele tehnologiei evitând comunicarea directă cu ceilalţi, programul infernal de lucru înseamnă că părinţii abia vorbesc cu copiii lor şi chiar între ei, şcolile sunt un câmp de luptă între copiii subdezvoltaţi emoţional şi cei ultrasensibili emoţional, situaţii care provoacă importante dezechilibre emoţionale.

Cred că sarcina unui Iisus modern este mult mai dificilă decât cea a primului, pentru că trebuie să înveţe oamenii să-şi folosească materia cenuşie nu să le-o adoarmă cum a încercat să facă creştinismul, trebuie să-i înveţe să se cunoască pe ei înşişi şi să-i cunoască pe ceilalţi, să înveţe să interacţioneze social şi să treacă peste limitele autoimpuse sau impuse de mediu. Mesajul lui trebuie să ştie să treacă peste rezistenţa la textele educative, să fie accesibil stilistic majorităţii oamenilor şi să devină complementar religiei, necombătând-o direct.

Problema care se pune acum este nu dacă va veni ci când, pentru că este nevoie indubitabilă de existenţa sa.