Ca o petala a unui crin
Ce hrana nu a mai primit,
Asa si-un suflet mult ranit,
S-a dus de dor si-a ofilit.
Iar dragostea mult prea maiastra
Ce-n continuare-a dainuit,
Durerea o lasa sa creasca
Iar sufletul l-a vitregit.
Un strigat in singuratate
Incearca a se auzi,
Chiar si pe sine, dar nu poate,
Caci nu mai este auzit.

Petala-ncepe a glasui:
“Si-asa cum vorbele adinci,
Aduse de o nota
Spuneau ca doar odat’ apare
Din pura, simpla intimplare,
Doar o data o traiesti,
Dar nicicind nu o mai gasesti.
Si-am sa las sa treaca timpul,
S-aduca vintul tot nisipul
Sa-ngroape tot ce-a fost odata…
Ce-a fost cel mai aproape.”