În primul rând notez că mi-a plăcut titlul şi că m-a făcut să mă gândesc că mesajul poemului este despre cum"reuşesc"unii"să spargă"cuvintele, adică să le ciopârţească, să le facă"necuvinte".
Apoi am remarcat că poemul este ca un vas care s-a spart. Cineva a venit, a strâns cioburile, le-a reasamblat, însă, cumva anapoda, ajungându-se la un poem din cioburi de cuvinte, care s-au lipit pentru că aveau aceeaşi natură,dar nu transmiteau nici un mesaj...
Am luat strofele la rând şi am observat utilizarea pronumelui personal de persoana a II-a plural, de două ori în prima strofă, câte o dată în strofele a III-a şi a IV-a. În prima strofă - Exact cand am mai putina nevoie de voi/Ma napaditi ca o avalansa de noroi/Traiesc, respir, vorbesc, un curcubeu/Si voi ma ajutati mereu - eul autoarei se construieşte în oglindă cu"voi"care o năpădiţi"ca o avalanşă de noroi",atunci când simte nevoia unei autorecluziuni, respectiv cu"voi"care o ajutaţi mereu ca bucuria de a trăi să fie plenară.Recepţia"voastră"se face în funcţie de starea autoarei, fiind inoportune"exact când am mai puţină nevoie", sau, dimpotrivă, catalizând starea de curcubeu.Punând punctul pe"i"-ul strofei:cine sunteţi"voi"?
Identificarea se face în strofa a II-a?"Cu voi"cucereşte "cerul, munţii, orice lac", deci sunteţi omniprezente în viaţa autoarei, mai mult, sunteţi ca nişte amulete"purtătoare de noroc"în aceste demersuri.Şi aici, după şase versuri, poemul se sparge, căci porţile din versul al III-lea sunt deschise, deci nu se subordonează verbului"cuceresc", prin definiţie, neputându-se vorbi de cucerirea porţilor deschise! Cum"porţile deschise" sunt coordonate copulativ cu"potecile prăfuite", rezultă că au acelaşi termen regent, iar singura posibilitate ar fi să le agăţ de verbul"au venit"din al IV-lea vers al strofei a II-a.Corectând,"Prin porţi deschise şi poteci prăfuite/Au venit cele ce se numesc cuvinte".Primele două versuri ale strofei a II-a nu se sudează cu ultimele două.Să fie ele, cuvintele, desemnate insistent în primele şase versuri prin pronumele personal"voi"?Aici s-au reasamblat cioburi de cuvinte, iar lipitura este grosolană.Pur şi simplu nu merge!Dacă da, atunci"voi", cuvintele,"zburaţi deşarte", în strofa a III-a - Tot voi zburati prin mintea mea, desarte,/Impinse de evantaiul vechi al unei doamne moarte - puse în mişcare,"împinse de evantaiul vechi"!Iarăşi cioburi!Poate"un evantai al unei doamne moarte" să imprime un impuls de mişcare? Dacă ar fi folosit, da, însă în vers accentul cade pe apartenenţa obiectului şi,cum posesorul e mort, evantaiul şade nefolosit! Primele două versuri ale strofei a III-a nu au nici un fel de legătură cu contextul în care sunt plasate, constituindu-se într-un exces de cuvinte.Strofa a IV-a - Cuvantul meu doarme,dar mintea e treaza/Luna lumineaza si condeiul dicteaza/Intelesurile ascunse le-am talcuit de mult/Foaia s-a rupt si cuvantul a apus - e ţăndări.Aci cuvântul"doarme", deşi mai sus zbura deşart. Dacă condeiul dictează, cum doarme cuvântul?Cireaşa de pe tort, construcţia pleonastică"luna luminează"!Nu este de crezut că înţelesurile ascunse au fost desluşite din moment ce deşi mintea e trează, condeiul dictează, fiind evidentă lipsa inspiraţiei.Scrisul e mecanic, ca într-o stare de transă, însă poezia nu înseamnă numai o înşiruire"de cuvinte ce din coadă au să sune", ca să îl evoc pe Eminescu în"Criticilor mei".O sugestie pentru autoare:adânceşte relaţia cuvânt - gând.Gândul se materializează prin cuvânt, dar cuvântul nu este totuna cu gândul."Voi","cuvintele" sunt de fapt gândurile tale!Fie ca aceste rânduri să fie constructive, pentru că scânteie există.De tine depinde să o prefaci din foc de artificii în rug pentru poezie!Cu simpatie,av