ZODIA SIBERIANĂ

A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc,
Soarele prin Rac coboară în adânc de codru des,
Luna Neagra-mi înfioară clipa-n care te-am ales.

Sufletul se odihneşte pe răgazul dintre clipe,
Timpul ghemuit în zdrenţe a rămas fără aripe,
Şi cum trec încet pe drum,ca şi cum ar fi un joc,
A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc.

Înapoi zăresc sub cedrii sunători de altădată
Paşii unei căprioare ce s-a prefăcut în fată,
Înainte nu-i potecă, ba-mi pare că nu e loc,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc.

Printre cedrii boreali sprintenă coboară-o rază,
Despincând lumina-n şapte, mângâind-o cu emfază,
Lăsând ochii mari şi negri să-ntrevadă cu-nţeles
Soarele! Prin Rac coboară în adânc de codru des.

Şi cum paşii mă tot poartă pe cărarea spre izvor-
Unde codrul se-ndeseşte- mă gândesc că n-am ulcior
Şi că bine-i dacă n-am, din fire de tort să-l ţes,
Lilith să nu-mi înfioare clipa-n care te-am ales.

Luna Neagra-mi înfioară clipa-n care te-am ales,
Soarele prin Rac coboară în adânc de codru des,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc,
A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc.

Mea culpa. Prea multa treaba

Mea culpa. Prea multa treaba in ultimul timp.

Be Smart, Think Free, Choose Open Source.

The content belongs to their respective owners, the rest of the site is Copyright © 2008 - 2009 belletristisch.com