demiurg
Zăpezi din foc de astru
Luna plină se revarsă peste gândurile noastre,
Pare că le duce-n sănii prin zăpezile albastre,
Undeva, unde nici timpul vreodată să fi ajuns,
Doar un demiurg de astre, din vreun cer de nepătruns.
Face-s-ar o cale lină, iar în hamuri puie stele,
Să le mâie cu iuţeală Feţi-Frumoşi făcuţi de Iele,
Iar când zorii cheamă ziua să se toarcă pe la geamuri,
Vie săniile, acas' - cu cai albi şi meşteri-fauri.
Iar din meşteşug măiastru iasă iarna-ncununată
De zăpezi din foc de astru, cu mantia argintată,
Să ne mângâie obrajii cu flori albe şi pufoase,
Sufletele să tresară, pline de-amintiri frumoase!
Şoimul plâns cu-o lacrimă albastră
Un şoim regal în zbor înalt scruta semeţ un pisc de vreme,
Jos, într-o vale de smarald, tăia un drum un falnic rege,
Părea legat destinul lor de-un demiurg,pe-o stea măiastră,
Atunci când cedrii sunători au plâns cu-o lacrimă albastră.
Când cornul lunii răsună, se-aprinse un alai de stele,
Iar regele se-opri din mers sub creanga magica de cedru,
Din zbor înalt un şoim regal cuprinse două rămurele
Şi se lăsă neturburat pe braţul stâng întins sub cedru.
Cum stau aşa în neclintire,aparţinându-şi absolut,
Monarhul se-ndoi de sine şi mândrul şoim fu doborât,
Şi-atunci un cedru sunător se tângui vărsând în lut,
La poale-i, lacrima albastră,pe şoimul-înger neştiut.
The content belongs to their respective owners, the rest of the site is Copyright © 2008 - 2009 belletristisch.com
