Luna plină se revarsă peste gândurile noastre,
Pare că le duce-n sănii prin zăpezile albastre,
Undeva, unde nici timpul vreodată să fi ajuns,
Doar un demiurg de astre, din vreun cer de nepătruns.

Face-s-ar o cale lină, iar în hamuri puie stele,
Să le mâie cu iuţeală Feţi-Frumoşi făcuţi de Iele,
Iar când zorii cheamă ziua să se toarcă pe la geamuri,
Vie săniile, acas' - cu cai albi şi meşteri-fauri.

Iar din meşteşug măiastru iasă iarna-ncununată
De zăpezi din foc de astru, cu mantia argintată,
Să ne mângâie obrajii cu flori albe şi pufoase,
Sufletele să tresară, pline de-amintiri frumoase!

Poiana cu narcise

Pe-o tulpină subţirică, tare verde şi înaltă,
Cu un ochişor-balaur, a-nflorit o stea mirată,
Coborând în primăvară, şi timidă, şi cochetă,
O cuprind cu gingăşie, ca pe-o magică baghetă.

Şi o scutur uşurel menind steaua cu un gând,
Ca un fir de aur tors dintr-un asfinţit rotund,
Pe umăr să ţi s-aşeze,tâmpla să ţi-o netezească,
Iar în palme o poiană cu narcise să îţi crească.

Forme de gând rostuite în stihuri
Se rostogolesc în eter tremurând
Atingând sufletul se arată cuvânt.

Cuvinte turnate în formă de inimă
Se aşează ca fulgii pe umărul stâng
Unde stă tupilat un înger pe-un gând.

Zic: Stai, Îngere, drept în lumină,
Calcă cuvintele şi prefă-le-n culori
Răspândind splendoarea lumii-n flori.

Îţi trimit un gând violet,
Să te găsească într-o clipă violetă,
Să-l aşezi pe a ta pernă
Să-ţi aducă un vis violet
Cu Aripi de Înger.