inimă
Pe o creangă de cais...
Frunză plânsă, scuturată,
Sub zăpezi gândite-n sori,
Suie-ţi vaierul, surato,
Pe secundele din flori!
Şi mă lasă doar pe mine
În inimă să-l primesc,
Plânsul dorului, surato,
Să mă-ncerc să îl doinesc!
Pe-un obraz o stea crăiască,
Mai albastră ca o soartă,
Va aluneca, surato,
Cine-mi stă lângă o poartă?
Pare visul meu cel tainic,
Sau e taina unui vis?
Lună plină e surato,
Pe o creangă de cais...
O SINGURA INIMA
Tăcerea este între două picături de ploaie,
Ploaia este între două ceruri, din culoare,
Cerul este între două Căi Lactee şiroaie,
Calea Lactee este între două drumuri stelare,
Drumul este între două inimi luminate de-o stea,
Din două inimi se poate face una!
ŞOAPTELE ÎNGERULUI GAVRIIL
Dintr-o stea cu 6 colţuri
Eu luai doar o scânteie
Şi din ea făcui o floare
De lumină şi-o idee!
Şi în faţa casei tale
Pusei floarea de lumină,
Iar ideea-mi căută
Un loc în a ta inimă!
Nu e mare, dimpotrivă,
E-o idee mititică,
Are numai două vorbe:
"Te iubesc!"Nu-ţi fie frică!
SCHIMBAREA LA FAŢĂ
Doruri...
Am vrut să mă preschimb în stea,
Voind doar ca să fii a mea,
Am vrut să mă preschimb în floare,
Să mă respiri ca pe un soare,
Am vrut să mă preschimb în dar,
Să mă păstrezi mărgăritar,
Am vrut să mă preschimb lumină,
Să-ţi fiu deplin, inimă plină,
Am vrut să mă preschimb destin,
Să fiu în tine suflet plin,
Am vrut să mă preschimb vioară,
Să-ţi cânt din ziuă înspre seară,
Şi am ajuns să nu fiu fiinţă,
Să fiu alcătuit dorinţă,
Şoptind într-una în ecou:
Al tău, al tău, al tău, al tău...
DE AŞ FI
Metamorfozele păsării curcubeu
Fir-aş frunză de trifoi
Cu foi patru, pentru tine,
Dragostea să ţi-o aduc
Cu-a norocului sortire.
Fir-aş floare de lămâi
Albă ca zăpada şi-ncă,
Dragostea să ţi-o aduc
Cu gust dulce-amărui.
Fir-aş cânt de ciocârlie
Urcat pe-un nor de-opal,
Dragostea să ţi-o aduc
Cu dorinţa de înalt.
Fir-aş nufăr de cristal
Născocit de a mea minte,
Dragostea să ţi-o aduc
Dintr-o mare de cuvinte.
Fir-aş dulce mângâiere
Cuibărită în inimă,
Dragostea să ţi-o aduc
Blândă ca mătasea fină.
Fir-aş floare de cais
Poleită-n primăvară,
Dragostea să ţi-o aduc
Cu un înger într-o seară.
Fir-aş curcubeu zvârlit
Peste inima ta, Dor,
Dragostea să ţi-o aduc
După ploaie, după nori.
Fir-aş verde de smarald
Pe o frunză de lumină,
Dragostea să ţi-o aduc
Ca ofrandă, din inimă.
The content belongs to their respective owners, the rest of the site is Copyright © 2008 - 2009 belletristisch.com