Un şoim regal în zbor înalt scruta semeţ un pisc de vreme,
Jos, într-o vale de smarald, tăia un drum un falnic rege,
Părea legat destinul lor de-un demiurg,pe-o stea măiastră,
Atunci când cedrii sunători au plâns cu-o lacrimă albastră.

Când cornul lunii răsună, se-aprinse un alai de stele,
Iar regele se-opri din mers sub creanga magica de cedru,
Din zbor înalt un şoim regal cuprinse două rămurele
Şi se lăsă neturburat pe braţul stâng întins sub cedru.

Cum stau aşa în neclintire,aparţinându-şi absolut,
Monarhul se-ndoi de sine şi mândrul şoim fu doborât,
Şi-atunci un cedru sunător se tângui vărsând în lut,
La poale-i, lacrima albastră,pe şoimul-înger neştiut.