mister

Cireşii în floare zâmbesc cu-nţelesuri

Roşie-i floarea ce la butonieră tainic e prinsă, ca o chemare,
Străina-n ploaie-i cunoaşte misterul, umbrela şi-o strânge, cu nerăbdare,
Şi ploaia mirată a încetat, cireşii în floare zâmbesc cu-nţelesuri,
O vrajă-n aprilie s-a dezlegat şi-un timp al iubirii calcă eresuri.

Zefirul flutură dantela umbrelei, ochii străinei sub bucle se-ascund,
E-o aşteptare de începuturi, când tremurul primăverii este rotund,
Cu paşi măsuraţi înaintează, când ploaia cireşilor îl împresoară,
O rază de soare mai jucăuşă îi mângâie umerii într-o doară.

S-o-ntrebe de vreme de-ar îndrăzni, i-ar prinde o clipă privirea străinei,
Şi poate că ochii ei i-or vorbi…scânteind printre gene focul citrinei,
Să o lase să treacă, aşa… când vibrează copacii în arome pastel?
Pala zefirului loveşte cireşii, ea scapă mănuşa chiar lângă el!

24.04.2011

FLOAREA - DE - LUMINĂ

Glossa florii-de-lumină

Floarea-de-lumină smulsă din al nopţilor mister
E un gând de mântuire coborât de prin vreun cer,
Cu aripi de heruvimi, crescând semne şi minuni,
Splendoare diamantată schimbând faţa unei lumi.

Când a vieţii roată trece îngânarea dintre zile
Rostuind pe tâmpla vremii, din vechime, raiurile,
Din ceruri, cu-aripi de îngeri, se arată în eter
Floarea-de-lumină smulsă din al nopţilor mister.

Şi când magii se adună pe pieptişul dalbei luni
Pentru a-nflori-ntre stele lumina din alte lumi,
Prin al nopţii magic prag se dezleagă un mister:
E un gând de mântuire coborât de prin vreun cer.

Şi prin toată lumea mare gândul trece ca un vis
Aducător de speranţă, în psalmi ca să fie scris,
Ca-n cuvânt să se-ntrupeze, şi peste deşertăciuni,
Cu aripi de heruvimi, crescând semne şi minuni.

Ca o floare-de-lumină se transmută între nouri
Brâul de culori divine contopind mii de ecouri,
Condensându-se în piramida de idei şi de minuni,
Splendoare diamantată schimbând faţa unei lumi.

Splendoare diamantată schimbând faţa unei lumi,
Cu aripi de heruvimi, crescând semne şi minuni,
E un gând de mântuire coborât de prin vreun cer,
Floarea-de-lumină smulsă din al nopţilor mister.

21.06.2009

The content belongs to their respective owners, the rest of the site is Copyright © 2008 - 2009 belletristisch.com

Syndicate content