Cheamă-ţi îngerii să vie din a lor împărăţie,
Cu alai să se coboare pe o clipă călătoare,
Pe un câmp cu iasomie arăta-ţi-s-or doar ţie:
"Nu te teme - spune-mi mie - de aripile-arzătoare!"

M-ai chemat din alte timpuri pe o margine de lună,
Iată, viu cu primăvara, darul ce ţi-l dau doar ţie!
Hai, aşteptă-mă pe-a o filă din poveste cu o rună,
Cheamă-ţi îngerii să vie din a lor împărăţie!

Simt secunda mea tihnită în a tale asfinţituri,
Recunoaşte-ţi-oi, iubire, vorba dulce de izvoare,
Hai, şopţeşte-mi într-o seară întrebarea de-nceputuri,
Cu alai să se coboare pe o clipă călătoare!

Cum mă-ntrebi, nu-ţi văd privirea, şi mă clatin de uimire,
Sufletu-mi încremeneşte, de-i fi tu, cin' să mai ştie?
Nu-ndrăznesc s-ajung la tine, îngerii nu-mi dau de ştire,
Pe un câmp cu iasomie arăta-ţi-s-or doar ţie.

Timpul a deschis o poartă sub lumina unei stele,
Taci în noapte-nchis în tine, nu ştiu cine eşti, îmi pare,
Te-ndoieşti şi-a lunii umbră este hora unor iele,
Pleci! Iar eu visez aievea îngeri cu-aripi arzătoare...

Pleci! Iar eu visez aievea îngeri cu-aripi arzătoare...
Pe un câmp cu iasomie arăta-mi-s-or şi mie;
Cu alai ei se coboară pe secunda călătoare,
Eu le dau gândul meu tainic, ca să ţi l-aducă ţie!

Poiana cu narcise

Pe-o tulpină subţirică, tare verde şi înaltă,
Cu un ochişor-balaur, a-nflorit o stea mirată,
Coborând în primăvară, şi timidă, şi cochetă,
O cuprind cu gingăşie, ca pe-o magică baghetă.

Şi o scutur uşurel menind steaua cu un gând,
Ca un fir de aur tors dintr-un asfinţit rotund,
Pe umăr să ţi s-aşeze,tâmpla să ţi-o netezească,
Iar în palme o poiană cu narcise să îţi crească.