-Foaie de albastru
Coborât din astru,
Pe drum cu lumină,
Într-o zi senină,
Scrie-te poveste
Şi dă-ne de veste,
Când floarea înfloare,
Când câmpul tresare,
Ca să caut plaiul,
Unde este raiul,
Să-l curăţ de timpuri,
Peste anotimpuri,
Şi din brazda-ntoarsă,
Sub zăpada groasă,
Să scot la lumină
Şi din rădăcină,
Somnul dorului,
Umbra omului!
Să le dau pe ape,
Undeva pe-aproape,
Şi în loc să pui,
Floarea dorului,
Noroc omului!
Plaiul să rodescă,
Din el munţi să crească,
Stelele să prinză,
Cerul să-l cuprinză -
Munţi de voie bună,
Cu stele cunună!
- Ei',tu,Demiene,
Ochi de Sânziene,
Plete colilii
Şi mâini argintii,
Aşteaptă să ploaie,
Cu stele şiroaie,
Cu stele mai mici,
Vraja să-ţi ridici!
Mare cât un munte,
În aur s-atârne,
'Naltă pân'la cer,
Cheie de mister!
Şi din vraja ta,
Vie Primăvara...

Cântecul şoaptelor

Cireşe amare sunt şoaptele tale,
Coapte din boabe de chihlimbare,
Le prind câte două, cireşe şoptite,
Cu gânduri albastre, tăinuite.

Mandala florii de cireş
Ne rostuieşte decalogul,
Al nostru vals nu mai dă greş,
Căci luna a cântat prologul:
Povestea nu s-a terminat,
Dansăm pe nori valsul iertării,
Pe lună plină te-am chemat,
Când visul nu se dă uitării.

Şi ai să simţi gustul cireşei albastre,
Aromele şoaptelor măiastre,
Când luna ridică vălul nopţii cu-argint,
Iar stele beau din opal absint.

Mandala florii de cireş
Ne rostuieşte decalogul,
Al nostru vals nu mai dă greş,
Căci luna a cântat prologul:
Povestea nu s-a terminat,
Dansăm pe nori valsul iertării,
Pe lună plină te-am chemat,
Când visul nu se dă uitării.

Vino! Să culegem cireşe albastre -
Cozi de comete,sâmburi de astre,
Să le prindem pereche, cireşe-şoapte,
Şi amândoi să fugim în noapte.

Mandala florii de cireş
Ne rostuieşte decalogul,
Al nostru vals nu mai dă greş,
Căci luna a cântat prologul:
Povestea nu s-a terminat,
Dansăm pe nori valsul iertării,
Pe lună plină te-am chemat,
Când visul nu se dă uitării.

Timpul se desface-n drumuri peste spaţii siderale,
Caravanele uitării se răstoarnă-n văi vestale,
Din nisipuri ca arama unduiesc fete morgane,
Noi ne căutăm iubirea cu-ale Sfinxului arcane.

Roibul din copită bate şi nechează-n zbor măiastru,
Răpind într-al nopţii şuier nimfa cu veşmânt albastru,
Aburcând-o sus, pe boltă, printre stele cardinale,
Timpul se desface-n drumuri peste spaţii siderale.

Printre dune rădicate la un semn din praf de stele,
Se ivesc încet fantasme, răsucindu-se-n mărgele,
Firul lunii se deznoadă, rupt, când şerpuia spirale,
Caravanele uitării se răstoarnă-n văi vestale.

Numai noi în plină noapte căutăm o piramidă,
Printre scrieri învechite, adormite-ntr-o firidă,
Ne vom întâlni, iubire, printre semne africane?!
Din nisipuri ca arama unduiesc fete morgane.

Întunericul se varsă mai rotund ca niciodată,
Elixirul nemuririi cu miresme ne îmbată,
Uite, visul ne aduce pe-amândoi de peste-oceane,
Noi ne căutăm iubirea cu-ale Sfinxului arcane.

Noi ne căutăm iubirea cu-ale Sfinxului arcane,
Din nisipuri ca arama unduiesc fete morgane,
Caravanele uitării se răstoarnă-n văi vestale,
Timpul se desface-n drumuri peste spaţii siderale.

Tăcerea este între două picături de ploaie,
Ploaia este între două ceruri, din culoare,
Cerul este între două Căi Lactee şiroaie,
Calea Lactee este între două drumuri stelare,
Drumul este între două inimi luminate de-o stea,
Din două inimi se poate face una!