sus

DOI ÎNTRE CERURI

Şapte ceruri am pe umeri,
Sub picioare alte şapte,
Iar la mijloc curcubeul,
O eşarfă dintr-o noapte,
Iar în plete tu mi-ai pus
Un albastru de mai sus,
În schimbul unui sărut
Dintr-o viaţă din trecut.

Şapte ceruri ai pe umeri,
Sub picioare alte sapte,
Iar la mijloc curcubeul,
Prefăcut în mii de şoapte,
Iar în plete eu ţi-am pus
Stropi de Soare de mai sus,
În schimbul unui sărut
Dintr-o viaţă din trecut.

Şapte ceruri de-nălţare,
Alte şapte sub picioare,
Şi cum de ne îmbrăţişăm
Curcubeul strâns legăm
În albastrul de mai sus,
Sub stropii de Soare pus,
Totul de la un sărut
Dintr-o viaţă din trecut.

Destoinicie

Era odată ca niciodată -
Spunea povestea de altădată -
Tot repetându-se de ani şi ani,
Iar tu credeai ori nu credeai...

Pe undeva în lumea asta lată,
Acolo unde ochiului i-e greu să bată,
Castel făcut din piatră peste piatră
Al lui Amor - cu tolbă şi săgeată -
Loveau cu sârg în poartă vitejii veniţi pe-Amor să-l bată,
Iar poarta rămânea tot ferecată!
Tu desluşit-ai calea privind de sus în jos!

1996

The content belongs to their respective owners, the rest of the site is Copyright © 2008 - 2009 belletristisch.com

Syndicate content