Luna plină se revarsă peste gândurile noastre,
Pare că le duce-n sănii prin zăpezile albastre,
Undeva, unde nici timpul vreodată să fi ajuns,
Doar un demiurg de astre, din vreun cer de nepătruns.

Face-s-ar o cale lină, iar în hamuri puie stele,
Să le mâie cu iuţeală Feţi-Frumoşi făcuţi de Iele,
Iar când zorii cheamă ziua să se toarcă pe la geamuri,
Vie săniile, acas' - cu cai albi şi meşteri-fauri.

Iar din meşteşug măiastru iasă iarna-ncununată
De zăpezi din foc de astru, cu mantia argintată,
Să ne mângâie obrajii cu flori albe şi pufoase,
Sufletele să tresară, pline de-amintiri frumoase!

A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc,
Soarele prin Rac coboară în adânc de codru des,
Luna Neagra-mi înfioară clipa-n care te-am ales.

Sufletul se odihneşte pe răgazul dintre clipe,
Timpul ghemuit în zdrenţe a rămas fără aripe,
Şi cum trec încet pe drum,ca şi cum ar fi un joc,
A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc.

Înapoi zăresc sub cedrii sunători de altădată
Paşii unei căprioare ce s-a prefăcut în fată,
Înainte nu-i potecă, ba-mi pare că nu e loc,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc.

Printre cedrii boreali sprintenă coboară-o rază,
Despincând lumina-n şapte, mângâind-o cu emfază,
Lăsând ochii mari şi negri să-ntrevadă cu-nţeles
Soarele! Prin Rac coboară în adânc de codru des.

Şi cum paşii mă tot poartă pe cărarea spre izvor-
Unde codrul se-ndeseşte- mă gândesc că n-am ulcior
Şi că bine-i dacă n-am, din fire de tort să-l ţes,
Lilith să nu-mi înfioare clipa-n care te-am ales.

Luna Neagra-mi înfioară clipa-n care te-am ales,
Soarele prin Rac coboară în adânc de codru des,
Paşii par opriţi la poarta clipelor fără soroc,
A Samsarei Roată-mi pare c-a oprit timpul în loc.

Decembre, anii stau la pândă!
Decor puţin sau tipic hibernal,
Se mai coboar-o zi din calendar
Ca o eşarfă albă fluturândă.

Decembre, anii stau la pândă!
Timpul se scurge - mai mult sau mai puţin banal -
Arunc fugar încă-o privire-n urmă
Ca o eşarfă albă fluturândă.

Decembre, anii stau la pândă!
Şi ninge-n viaţa mea cu un Nou An,
Mă doare un ieri şi îmi zâmbeşte un mâine
Ca o eşarfă albă fluturândă.

Decembre, anii stau la pândă!
Mi-e greu să-i condensez în fulg;
Prin al zăpezilor albastru fug
Ca o eşarfă albă fluturândă.

28.11.1997

Îmi trimit gândul către tine,
Se strecoară hoinar, nu-l mai pot ţine
Şi se desface sufletu-n petale:
Strat după strat,
Câte-un tic, căte-un tac...

Lespezi după lespezi, toate le-adun,
Una câte una se descompun,
Se-nvârt acele nebune:
Soare răsare, soare apune
Lespzi şi lespezi – doar un nume.

Ceasuri se-nlănţuie-n danţ,
Valuri şi valuri se rotesc peste şanţ
Licurici umplu valea sub cer
Închid ochii şi mă deschid:
Aripă după aripă – simfonie de fluturi pe cer.

Un soare îşi urmează soare
Şi se îmbină la răzoare
Cerul mic cu cerul mare.