El pare profund când tace sau nu poate să audă nimic.Azi s-a îndoit de el şi a fugit de ea, aruncând cioburi de vorbe.
Ea s-a apropiat, a ocolit tăişul lor şi a început să-şi treacă mâinile prin părul lui.
El a visat că venea verde ca iarba.
Deschise ochii ştiind că a fost acolo.
În aer plutea aroma de mărgăritar.

Ştia.Ştia că venise.Era o altfel de înţelegere, dincolo de vorbe.Aroma de mărgăritar persista rememorând la nivel mental amintirea olfactivă.Nu mai avea nici o îndoială.De-acu'înainte îi va recunoaşte prezenţa oriunde se va afla.Un buchet de mărgăritari!Nu i se putea împotrivi şi nici nu voia să o facă.Dragostea ce i-o purta era ca iarba Sf.Gheorghe.Tânără ca primăvara şi fără sfârşit.

În fiecare zi împleteşte culori.
Fiecare culoare este umbra unui înger.Se întreabă care o fi fiind culoarea sufletului.
E mai uşor la flori.Petalele lor mărturisesc îngerul.Şi sufletul omului este tot o floare!El i l-a văzut şi i l-a arătat. Buchet de mărgăritari sunători.
Acum înţelese cum este sufletul lui. Suflet-Crin.

Este iarna zăpezilor albastre. Mai albastre decât cântecul zurgălăilor. Mai albastre decât melancolia dintr-un albastru infinit.
Se căutară prin albastru, dincolo de ceruri şi de vremuri.Se întâlniră la marginea unui colţ de stea, jucându-se de-a v-aţi ascunselea.
Uneori i se arăta ca un fir de mărgăritar care îşi clătina cu putere clopoţeii.
"- Hai, găseşte-mă!Nu vezi că sunt aici?"
Se trezi.
Radioul era aprins.În surdină"Proconsul"cânta"Cerul".
Îşi privi palmele.
..."Aş culege-n palme-o stea/Să te am pe tine"...
Găsi steaua albastră şi zâmbi gândind că nimic nu este imposibil.

O chemă pe nume în gând ca şi cum ar fi fost de faţă.Era sigur de câtva timp că va fi auzit.Îşi cântări emoţiile şi se simţi relaxat.
Era singură,bucurându-se în plină iarnă de crinii de un roş-sângeriu. Avuse un sentiment de parcă ar fi mângâiat-o.
- Ştiu,spuse cu glas tare.
În pragul uşii îi apăru încrezătoare.
- Hai, intră! Te aşteptam, zise el.
Dispăru lăsând în urma ei aroma de mărgăritar.