Drumul în inima mea

Norton se lăsă inspirat de starea de vibraţie care îl cuprinse la ceasul amiezii de septembrie. Căzu într-o visare de care era conştient. Se făcea că merge pe o strada îngustă pe care o bătuse în copilărie. Întâlnea diverse persoane cu care schimba câteva vorbe şi continua drumul. Se opri şi când întâlni doamna în roşu care îi ceru să o privească drept în faţă şi aşa îşi va vedea duşmanii. Privi pieziş, însă nu întrezări nici cel mai mic pericol. Călcase în picioare răul din el. Începu să se înalţe stând pe un patrat, din ce în ce mai sus, până ajunse la câţiva metri deasupra.Unde să meargă?Trecu printr-un perete care în momentul trecerii deveni elastic. Îi trecu prin gând că se află în altă dimensiune în care sufletul s-a despovărat de trup. Se trezi într-o cameră roşie dreptunghiulară. Instinctiv făcu legătura cu femeia în roşu. Abia acum se întrebă cine o fi fost. Ieşi din cameră şi deschise ochii. Visase. Femeia enigmatică avea plete lungi,şatene.Ciudat!Nu ea îl interesa, ci unde îl dusese. Către seară îşi ordonă gândurile şi cunoscu rostul. Fusese în vibraţia roşie înaltă. Singur, fără prieteni sau duşmani. Cunoscuse Roşul vertical cu memorie, care te lăsa să-l treci şi din care te puteai întoarce.Fusese în inima lui şi o găsise încăpătoare şi primitoare.