Feb
10
LANGA UN COLT DE STEA ALBASTRA
Submitted by veronique on Wed, 02/10/2010 - 00:35
Este iarna zăpezilor albastre. Mai albastre decât cântecul zurgălăilor. Mai albastre decât melancolia dintr-un albastru infinit.
Se căutară prin albastru, dincolo de ceruri şi de vremuri.Se întâlniră la marginea unui colţ de stea, jucându-se de-a v-aţi ascunselea.
Uneori i se arăta ca un fir de mărgăritar care îşi clătina cu putere clopoţeii.
"- Hai, găseşte-mă!Nu vezi că sunt aici?"
Se trezi.
Radioul era aprins.În surdină"Proconsul"cânta"Cerul".
Îşi privi palmele.
..."Aş culege-n palme-o stea/Să te am pe tine"...
Găsi steaua albastră şi zâmbi gândind că nimic nu este imposibil.
Feb
2
SUFLETUL-CRIN
Submitted by veronique on Tue, 02/02/2010 - 23:19
În fiecare zi împleteşte culori.
Fiecare culoare este umbra unui înger.Se întreabă care o fi fiind culoarea sufletului.
E mai uşor la flori.Petalele lor mărturisesc îngerul.Şi sufletul omului este tot o floare!El i l-a văzut şi i l-a arătat. Buchet de mărgăritari sunători.
Acum înţelese cum este sufletul lui.
Feb
1
BISERICA CU LUNA
Submitted by veronique on Mon, 02/01/2010 - 20:34
Drumurile erau lungi, iar zilele şi le brăzda mai altfel decât restul lumii.De-a curmezişul, înainte-înapoi, descriind roza vânturilor, având un punct de susţinere, în care îşi odihnea gândurile. Acolo sta ca un stâlp în luna din care creştea măiastru pasărea brâncuşiană. Îşi arcuia cântecul după norii schimbători ca oamenii, vibrând în toate culorile, până când adormeau stelele. Ecoul ei ajungea din ce în ce mai departe. Ecoul Măiastrei. O cereau şi atunci nu mai zăbovea.Azi plecă iar,lâsând o dâră de gând albăstrie. El o urmă împletind urma paşilor lui pe firul gândului şi o ajunse.O vedea. Scăldată în eterul cu irizaţii de ametist.Luna descreştea la intrarea în biserică.Ametistul se diluă în albastrul amplificat cu verde al acoperământului Fecioarei Maria.Ştiu că este cu ea. Albastru-indigo ca o noapte profundă atotcuprinzătoare.